Suntem cu totii morti ?

Adorm in fiecare noapte amestecand in gand lumina zilelor de maine cu nostalgia celor de ieri. Am ajuns la fericirea de a nu regreta nimic . Si raul cel mai mare, tot un bine il numesc. Cu toate acestea, ma simt cuprins de gheara inutilitatii, ma prabusesc in sine si ma prabusesc peste tot universul. Ma atrag departarile. In mizerabila societate a orasului visez la piscuri solitare. In gradini salbatice, parasite de priviri, visez la uitare, la banalitatea vietii, la o bere cu semenii mei : animalele domestice . Oricum, oriunde as fi, ma simt mangaiat de coltii singuratatii . Iubire, tristete, frumusete, durere, toate se amesteca-n mine ca-ntr-un cocktail. Si cateodata-mi este foarte greu sa deslusesc intre aceste ingrediente, chiar si dupa indelungate degustari. Am aflat insa ca gustul amar de acum va fi dulceag in umbrele trecutului. Durerea va fi miere purificatoare iar fericirea va fi o barca cu panze disparuta intre valuri sau in vreo amintire fotografica prin sertare . Dorm atat de bine incat ma intreb cumva daca sufar de insomnie . Am si uitat cum e sa visezi imbinari neobisnuite de lucruri obisnuite, nici nu mai vorbesc de vise lucide. Ma afund in ceata societatii. Nu mai vad infinitul . De-abia ma mai vad pe mine ! Sunt un Sclav Al Muncii . Sunt un sclav al valorilor si \"fericirii\" materiale . Am uitat sa rad si sa plang cu acea sinceritate copilareasca. Acum fiecare lacrima-mi este gandita . Ma intreb cum voi mai putea sa iubesc ? Ma inec ! Simt o ameteala si un gol profund . Si nu este o ameteala a inaltimilor, ci este otrava banalului. Incerc sa ies la suprafata sa respir oxigen, sa ma salvez, dar suna telefonul . Ma trezesc . Mor .