poet \"mort în revoluție\"

prea mult nu mai pot să merg

nici prea departe

floarea florilor

nici nu te mai aud

somnul somnurilor

de aici începe pământul

asemeni de aici dorul de aer se întâmplă

cu asta am delimitat pământul

asemeni limită de aer îi putem spune

îndoit de la umăr

înspre gât vertebre-am să număr

umbrele lor

liniștea lor

dar unde-o fi liniștea lui ?

De nenumarate ori,în Craiova, când stăteam de vorbă ne întrebam cum va fi la moartea noastră, cine va plânge după noi. Nu făcusem nimic in viață până atunci. Pe nouăsprezece decembrie aflasem de la Europa Liberă despre Timișora, iar Eugen,(a se citi\"Oigăn), era sigur că trebuie să ne duceam in București, să-i deșteptăm. \"În\" revoluție, nu \"la\" revoluție, căci acolo spunea că în cele din urmă se va întâmpla \"întâmplarea\" și România va renaște. Am scris amândoi în acele zile poezii revoluționare dar... el a murit atunci, eu nu. Pot eu oare să-i spun acum ce s-a întâmplat cu România ? Pentru prietenia noastră, pentru visurile lui neîntâmplate eu astăzi nu sunt \"revoluționar\"...

Mi-este dor de tine Oigăn...

Dumnezeu să te odihnească !