Perfecțiunea

Este o iluzie perfecțiunea. O cauți toată viața. Speri, suferi, gândești, respiri. Aștepți. Crezi că totul e posibil. Anii trec, dar tu, încăpățânat, continui să cauți. Și nu te oprești nici când ești lovit, nici când suferi, nici când nu mai ai unde să răscolești. În imensul zbucium al vieții, cauți. Alergi de-a lungul unui coridor întunecat... Pereții sunt din ce mai îngustați, dar tu continui să mergi mai departe, mai adânc...Normalul este înlocuit de frică, iar frica este înfrântă de setea de cunoaștere. Oare ce e mai departe? Căile întortocheate ale culoarului te face să te izbești de pereții neprietenoși, umezi, reci, clădiți din piatra neșlefuită și ascuțită. Când ai impresia că întrezărești un licăr de lumină undeva, înaintea ta, inima îți tresaltă, poate că acolo vei găsi fericirea împlinirii, dar îți dai seama că, de fapt, era o iluzie. Și mergi, mereu înainte, în căutarea perfecțiunii...