CALINESCU MARIA

Groapa săpată de toată iubirea care nu fusese sau nu mai era, mustea de noroi din pământ și lacrimi mute. Asta pe dincoace, ca pe dincolo, de mică îmi dorisem să mă fac farmacie. Și

„Al meu”, „a mea” mi-au sunat mereu ca o cratiță scăpată pe scări, deși aparentele drepturi din spatele lor - să-mi mobilez cuibul și să pup toate neamurile, de două ori într-o zi, îmbrăcată în

Sufli în tortul cu multe lumânări. Îți atârnă ochelarii grei pe nas. Ți-am adus cadou un monoclu; am suflat în el și l-am șters de rochița mea cu buline. Îl atârni, cu mâinile tremurânde, pe partea

Am învățat să fac colivă când a murit domnul Călinescu, cel care nu îmi era nimic de sânge și, totuși, mama și tatăl meu. El, care știa doar să îmi facă ceai când mă sufoca astmul de mucegaiuri

Ascultă! Cântă vântul la adâncimi în suflet, ca la nai. Lacrimi udă, în si bemol, portativul fără dirijor. Dansăm. E ultimul refren. Falsăm, pe vârfuri, partitura. Te strâng la piept, mă

De pe Hașdeu 55 la 103 te voi mai plânge în gând. Și gata. Când mă voi împiedica, pentru ultima oară, de prag, durerea din deget mă va ancora în corp acolo unde lipsești de mult. Nu de

De fiecare dată când cineva apreciază ceva al meu sau făcut de mine, mă bucur ca la a doua venire pe lume. Iar în clipa următoare mă întreb: eu sau copilul meu interior? Cel care lua premiul

„Cât de sănătoasă sunteți?” mă întreabă vocea a doua, al cărei nume nu-l cunosc. La adăpost e mereu cald… Ieși în frig și afli pe unde e ruptă geaca îi răspund aproape liniștită. Nu de frig

Oare câte poete s-au născut din pasul tău, strâmb pe lângă jurăminte? Câte cuvinte de-ale tale au fost trăite și câte au ucis ceva ca pasărea Phoenix să poată zbura? De-aș fi fost măcar

Când aveam ani puțini, mă simțeam mare, măsurată în responsabilitate, copilul cu cheia fără adresă, de gât. Niciun adult în jur nu dădea semne că poate lumina drumul sau strânge în

Mă deschisesem larg, ca o carte de colorat, la pagina cu Cenușăreasa, care separa bobul de neghină, fără mănuși. Îți adusesem roșu pentru carne și verde pentru suflet. Dragul de tine îmi

Încă mă identific cu forma și încă îmi plâng de mila de a fi judecata după glos Și ne înțeleasă... Mă simt captivă într-un fel de no man’s land, unde îmi observ umanitatea limitată, dar nu

Dacă mă vezi cum privesc în sus, printre crengile unui copac, te vei hotărî dacă mi-am pierdut mințile abia după ce vei căuta și tu ce văd eu. Și, din ce ai găsi acolo, ce ar cântări mai mult