Poezie
Tic nervos
1 min lectură·
Mediu
De o jumătate de oră îmi privesc unghiile de la mâini,
rup câte o bucată de pieliță, o analizez puțin,
apoi o arunc.
Nu trebuie să rămână nici o bucată de pieliță
pe marginea unghiilor,
mă enervează.
Mă rog, dacă le rup prea tare, până la carne, mă doare după aceea.
Trebuie să pun puțină salivă, să se vindece, sau spirt.
De unde naiba iau eu acum niște spirt?
Lasă.
Pielea încheieturilor din mijlocul degetelor e pe uscate, deshidratata.
Simt o mâncărime surdă, mai mult o „prezență” a unei senzații nedefinite de „dinainte să crape”,
care mă scoate, gradual, din minți.
Ca și cum ar râde pielea,
pe mine, de mine.
Strâng pumnul instinctiv, și degetele trosnesc
sec
repetat
le trosnesc
repetat,
poate se opresc
și nu mai trosnesc
dar nu.
)
Arătătorul îmi place să-l curăț cel mai mult.
Trebuie să fii foarte concentrat, numai instinct.
Mă calmează, deși după o vreme mă uit cruciș -
dar lumea nu mai există
decât în acest minuțios vârf de deget,
căci am ajuns
la o pieliță de perfecțiune
------------------------------------------------
„Mă băiete, lasă unghiile alea în pace, că nu-i frumos!”
024045
0
L