Poezie
Vecina
1 min lectură·
Mediu
Sorbeam cafeaua liniștit,
În drum spre scara de servici...
N-ardea nimic, pân-ai ieșit
Să-ți uzi și florile uscate
Din ghiveci.
E prima dată, nu te-am mai zărit.
Nu știam că-mi ești vecină.
Nu-i vina ta că-s aiurit,
Pe scări mă-mpleticesc
Cu vină.
Sunt plin de pete de cafea,
Dar oare crezi că-mi pasă?
Imi văd de drum si treaba mea,
Dar mă gândesc: De-abia aștept să mă intorc
Acasă.
Cum fac să te mai intâlnesc?
Să-ncerc să plec și mâine la aceași oră?
Să-ți bat la ușă nu-ndrăznesc
Sigur mă bâlbâi și mă umplii
De ocară.
Gata! Știu! Îți las un bilețel în poștă:
\"Cafeaua de dimineață e varsată,
Așa că hai la o cafea că nu te costă
Chiar dacă intr-un fel, tu ești
Cea vinovată.\"
Te-am așteptat, dar n-ai venit.
Eh... ăsta e \"norocul meu\",
Sau poate nu ne-a fost menit,
Că pân-acum nu te-am zărit, chiar dac-ai incercat
Din greu.
003381
0