Poezie
M-am speriat de-o harpă
1 min lectură·
Mediu
m-am speriat de-o harpă singur în pustiu
m-a luat la fugă fără ca să știu
era după cină seara într-o zi
nu știam atunci mâine ce va fi...
eu eram de strajă notei muzicale
pe un portativ, cioclul dumitale
venea apă mare vinul mă seduce
n-a trecut o vreme și mi-am pus o cruce
coarda am întins-o însă cred, prea tare
crunt s-a zbenguit și-a strigat c-o doare
am luat harponul dar s-a supărat
și-n puterea nopții tare m-a mușcat...
și atunci în gheare cum putea să țină
m-a înjurat plângând fără nici o vină
am răgnit la ea fără remușcare
să se ducă-n codru că din nou mă doare
s-a uitat flămândă de-i un gest firesc
mi-a șoptit frenetic să mă liniștesc
m-am uitat bezmetic ce-o să se întâmple
mi-a albit și barba până lângă tâmple…
am luat timpanul și-n alămuri urlet
m-am grăbit spre casă fără nici un zumzet
am rămas la poartă să-mi curăț noroiul
dar privesc în urmă, harpa și cimpoiul…
m-am trezit din vreme ca să pot pleca
adormit pe-o scenă ca și dumneata
mi-a rămas doar visul rezemat de trepte
am jurat pe-o liră să nu se repete…
002714
0