...Din dragoste.

Este oda de iubire, scrisa, seara? este o oda, a dragostei, neprihanite, din calvarul pribegiei, nestatornice? Copilul dorurilor, tale, cu plansul lui. Nesecat izvor, al durerilor mele, pe o intinsa campie, a aducerilor aminte, prima lacrima, din seara cand, nu mai aveam voie sa te vad... Trista imagine, cu lacrimi batiste si juraminte, ERAM doi copii, doi heruvimi, al vremurilor moderne. Cand, pasii tai incaltati , in acele sandale, scalciate s-au oprit in poarta mea, in toamna incepatoare, a noului an scolar. Cu geanta din piele, naturala, julita si cusuta , cu sarma lita, Mai sti? Iti mai aduci aminte? Veneai sa ma chemi sa mergem in prima zi de scoala a noului an. Cum? Ai uitat? Eram in anul trei... Si de atunci ? au mai trecut cinci ani. Si de atunci? ...Inca treizeci si ceva, de ani... Copii nostrii la randul lor... Sunt si ei mari si se cunosc, dar nu-si aduc aminte de nimic... Oare au uitat? Sau n-au stiut nimic... Nu ei n-au stiut nimic! Dar noi mai stim? Ne mai aducem aminte? Sau ne-am ramolit... ...Sa-i lasam pe ei sa ne judece. Pa ....si tine minte .