Arca

Venind din adâncuri cețoasă baracudă cu menghine moi oboseala ne strânge de creier pauza lucrului ține verticalele drepte își întinde tot mai departe perdeaua pe licărul frunzelor din geamul negru fixându-le încet cu boldurile lunii ca într-un frunzar prefăcut de noapte, de noapte duală numai liniștea curge pe tâmple ceară lichidă și rece se duce tiptil după miere acolo unde somnul de stâncă se-nchide neștiut sarcofag din care iese fuior fumuriu să ne poarte în rotocoalele lumii pe o arcă de pânze către araratul dorinței