Burghelea daniela

Ne cântă-n si bemol-reforma și ne rotește ca pe lut mâini de semne și greșeală peste plânset absolut. o rană se desface-n rug o mistuie si o-ncolțește un foc hain si prefăcut ce timpului îi

Suntem doar ambalaje umblătoare Fără a dovedi cumva contrariu Nu mai iubim,nu ne mai doare Ne pasa doar de onorariu. Purtăm cu noi o etichetă Și în călcîie greierii fac chetă Ne suflă în

sunt o iluzie de ieri la poarta nastatornică de mai și mă-ntregesc cu ghiocei ce-alunecă din mâinile subțiri a raiului de lume,prea bălai; mă înflorește dureros un grai, acela ce străbate

Cînd nebunia te-mpresoară Și ți se pare ca-i frumoasă Din ochi iubirea te masoară Cînd arzi așa prea inimoasă, Dar cînd te tulbură-n privire Prostia,ura și mîhnirea O lacrimă de

mă trag în jos ocări de țață și-mi terfelesc visarea în noroi se trage-n spete pân-la ață cămașa îndurărilor din noi. îmi vărs amarul căutând lumina binelui și-al zilei trăgând de coada

unda valului se sparge între duhuri mâniate și ne duce omenește spre tărâmuri validate. sacrificiul ce pătrunde între cute și ruine sparge valul de sfială grămădind năluci nebune. doar

Din ce timp te-ai rătăcit,străine Și ce hram cu tine porti, Cu ce sudalme vei veni si mâine Să ne scoți cumpătul din morți? Osânda ne-o purtăm în vine Ne ducem greul în genunchi Nu întrebăm

Speranță-manușă ruptă în care de ani de zile încerc, să-nvelesc degetele inghețate a inimii cu iz de cenușă, să astup rana din palma chinuită a inimii cusând gaura din mănușă. Dar manușa

Butuc de iederă prea crudă mă trage-n seva-i însetată crezând ca-s apa din nisipuri adusă din tărâmuri mute. E miercuri și vineri în fiecare zi săptămâna întreagă se-nneacă, în beciul pătruns