Laș

priveai cu frică și remușcare somnul ei știind că ziua va aduce distanță acea distanță necesară, impusă, care să-ți dea sentimentul că ești puternic plecând noaptea nu a fost noapte somnul nu a fost somn ai numărat în gând fiecare minut până s-a crăpat de ziuă afară și în tine căutasei o viață exact acel om, exact acea respirație egală, exact acea ființă al cărei somn îl vegheai dar nu erai sigur de tine de alegerile tale de faptul că nu va exista altcineva mai bun pentru tine erai laș știind că o vei părăsi după micul dejun erai laș știind că vei sacrifica din nou sentimentul, trăirile voastre, un moment de bucurie de frică să nu simți prea mult de frică să nu fii tu părăsit de frică să nu suferi din nou așa cum ai mai suferit o respirație egală și-un râs ușor, inconștient, aproape - ți învinsese demonul fricii aproape că uitasei cum este să nu fii un jidov mereu rătăcitor “nu pot să plec…” “nu pot să rămân” “nu pot să plec…” “nu poți să fii puternic rămânând un laș” în camera cu ferestre larg deschise intra o briză ușoară cu miros de sare și alge două perechi de papuci plini de nisip și câteva prosoape colorate erau gardienii unui nou răsărit