Fără titlu

Cerul, Luceafărul și Lucia

Se înserează, peste tot domină acum întunericul. Ies afară și privesc Cerul negru, și totusi, în acel întuneric de nepătruns ochii mei strălucesc… Cuprins de invidie, Cerul se împdobește cu stele, să îmi demonstreze că el sclipește mai frumos decât ochii mei. Zâmbesc când îi observ inocența și fața îmi este luminată de o strălucire și mai mare, zâmbetul meu.

- Încerci în zadar fetiț-o ! îmi spuse cerul, și apoi apare luna mândră și strălucitoare…

- Eu nu vreau asta Cerule ! nicicând frumusețea îți va fii amenințată, mai ales de mine. Eu caut doar un prieten.

- Eu sunt rece și întunecat, nu vei găsi ce cauți la mine. Așteaptă ziua și soarele, lumina și căldura îți vor fii prieteni.

- Eu nu caut lumina, eu nu caut caldura, eu caut un prieten. Un prieten misterios ca tine, atrăgător și greu de aflat,… un prieten care să mă asculte.

Eram vrăjita și totuși îmi era puțin teamă de misterul noului meu prieten. Era plin de surprize, reușea să facă cele mai reușite surprize… dintr-o dată din întuneric apărea cadoul. Zâmbeam, dar acum nu mai era gelos din cauza sclipirii mele, acum eram prietena lui.

- Aș vrea să îți fac o surpriză, îmi spuse Cerul.

- Încă una Cerule? Încet voi devenii o răsfătață dacă mai primesc multe cadouri…

- Doar inchide ochii.

- Și când să îi deschid ?

- Vei simții singură când trebuie să îi deschizi, nu va fii nevoie să îți spun eu, acum doar închide-i !

Simțeam cum o lumină caldă îmi mângîia genele, apoi fața, apoi întregul trup fusese răpit de acestă admenitoare căldura. Simțeam lumina, nu o vedeam, doar o simțeam… Eram oarba și totuși simțurile mele percepeau lumina. Am rămas pentru câteva clipe în acea stare de extaz și de uitare de sine, apoi am deschis ochii, trezindu-mă parcă din cel mai frumos vis…

Privind în sus am văzut cea mai frumoasă stea din toate câte erau pe cer. Era mare, strălucitoare și emana multă căldura în ciuda zimților de gheață ce o inconjurau.

- E steaua ta ! Þi-o dăruiesc… Astfel vei fii mereu lângă mine, vei simții și tu că o parte din tine este aici lângă mine.

- O stea înghețată emană totuși atât de multă căldură… am spus eu, nereușind să îmi iau privirea de la minunata stea.

- Așa erai și tu când te-am întâlnit prima oară. Caldă și bună în suflet, însă rece și dură la exterior, dar răceala nu era mai puternică decât căldura din interior care răzbrătea să iasă. Acesta este locul tău pe cer, aici vei domni cand zilele ți se vor sfârși.

- Luceafărul, acesta este numele stelei mele… nici o stea nu lucește mai frumos ca Luceafărul meu.

Alintată de căldura stelei, am adormit. Trezindu-mă, am văzut ca toți disparuseră, nu mai era nici unul… Totul era inundat acum de o lumniă orbitoare emanată de un glob de foc, glob care îmi îndepărta-se prietenul și steaua.

- Cine ești tu, și unde îmi sunt prietenii ?

- Eu sunt Soarele copilă, iar prietenii tăi alină acum altă fetiță, îi țin companie altei copile triste, așa cum erai și tu când i-ai cunoscut. Așa fac mereu, însă se vor întoarce, trebuie doar să îi aștepți.

”Să îi aștept ? Dar dacă nu se vor întoarce ? Luceafărul e steaua mea, Cerul mi-a dăruit-o. E al meu, nu al altei fete ! ”

Eram măcinata de gânduri care îmi orbeau mintea, suferința punea stăpânire peste mine și am început să plâng…

Lucefărul și Cerul mi-au simțit durerea, deși erau acum departe. Atunci norii au acoperit soarele și întunericul venea din nou. Lacrimile îmi scăldau fața și zbieram de durere… Norii au început să plângă și ei, voind astfel să mă spele de durere și ploua neîncetat…

Nici urletele nu mi-au fost ignorate, tunetele mi-au răspuns…

O adiere ușoară a început să îmi șteargă lacrimile și să îndepărteze ușor o parte din norii de pe cer...

- Nu plînge Lucia, iată-mă, am revenit draga mea! îmi spuse Cerul cu vocea lui care mă umplea de liniște și dragoste.

- E timpul Cerule, zilele mele s-au sfârșit. E timpul să îmi ocup locul pe boltă…acum vreau să am doar nopțile cu tine!

Atunci un fulger s-a aplecat și eu am urcat la Cer, domnind din acea clipă în fiecare noapte alături de prietenul meu CERUL.