Poezie
Culorile
2 min lectură·
Mediu
Stăteam...
Și mă gândeam
Cum i-aș spune unui orb ce e culoarea?
Se poate oare așa ceva?
Să fie o culoare explicată?
Nu arătată...
Nu indicată...
Ci explicată!
Chiar mă gândeam...
Să mă întrebe un nevăzător pe stradă
Dacă pot să îi explic ce e culoarea neagră,
Ce aș putea să fac?
Să tac?
Să nu îl bag in seamă?
Să-mi fie teamă
Că mai rau o să îl incurc?
Oare aș putea să mă descurc?
Am cugetat...
M-am frământat...
Si într-un final eu am realizat
Ca o culoare e un sentiment...
Negru e atunci când tu ești mânios,
Ești furios...
Culoarea neagră e culoarea furiei!
Culoarea galben e culoarea apatiei...
A anemiei...
A slăbiciunii...
Iar roșul e culoarea pasiunii!
Albastru...
Sunt doua feluri de albastru...
Albastru deschis e atunci când tu ești împăcat,
Și liniștit,
Și relaxat!
Albastru închis e atunci când tu ești supărat!
Alb...
Alb e culoarea purității,
A nevinovăției...
Culoarea inocenței din copilărie...
Iar gri...
Lumea e gri...
Viata e gri...
Și ar mai fi mii de culori,
De tonuri,
De nuanțe...
Și am speranțe ca poate într-o zi
Un orb va auzi această poezie
Și cine știe...
Poate că dintr-o dată
Va avea o viață colorată!
001952
0