Poezii

Þi-aduci aminte toamna aceea ... Acel tablou dezolant cu frunze ruginite rupandu-se, urlând, din copaci? Tocmai acea toamna nu-mi mai amintesc. În fond toate-s la fel: aceeași primăvara,

De ce plâng! Pentru că mi-e bine. De ce râd! Fiindcă mi-e rău. Un ochi vesel, altul trist. Un clovn cu zâmbetul lipit de buze. Zâmbește azi, că mâine cine știe... Simt că mor. E

Știu că nu ne înțeleg! Nu-mi pasă... Nu voi renunța la universul pe care singuri ni l-am creat. În toamna rece și ploioasă, ochii tăi sunt cerul meu senin, cald, așa cum mi-am dorit

cade ploaia-n mine ca niște săgeți cu tăișuri ascuțite. A săpat adânc până în stomac. Mi-e atât de frig și frică să nu-mi ajungă-n suflet.