apel constiintei incoerente

m-a întrebat de ce nu iubesc… de fapt, de ce iubesc doar idealul, de fapt, nu idealul ci femeia. Mi-a spus că asta înseamnă că nu iubesc vreo femeie. I-am răspuns da și am tăcut. mi-a spus că are nevoie de singurătate, i-am spus bine vei avea singurătate. Dar de fapt, ea mi-a spus că am fost singuri împreună totdeauna. Am tăcut. erau prea multe cuvintele pe care le-aș fi putut spune. Dar gândeam.... a început acum vreo 8 ani de zile, atunci când puritatea copilului încă e, atunci când învățăm să iubim altceva, altceva decât părinții, bunicii, frații sau surorile, atunci când începem să iubim, atunci când am început și eu să iubesc o fată, de fapt un înger... de fapt, doar un copil pur netrecut prin ciurul vieții, care nu știa ce înseamnă dorință, dorință trupească... nici eu... eram doi copii care se jucau pe infinita despărțire de copilărie... Atunci am simțit cum e să pierzi puritatea... cum e să devii o parte de om și apoi să speri toată viața că ai să fii om... Atunci am început să iubesc, am început să iubesc femeia, perfecțiunea și de atunci mi-a construit o lume din imaginar, mi-am construit o lume pe credula disperare a artificiilor umane, pe dorința de a fi fericit... și liniștit și mulțummit... și asta e lumea mea... De ce nu iubesc... Eu iubesc ce nu pot fi și acum iubesc perfecțiunea... Când voi fi perfect voi iubi oameni voi iubi o femeie, poate două trei... pentru că ele vor avea defecte și atunci voi iubi defectele lor care le fac speciale... Poate atunci mă voi iubi și pe mine cel de-acum cu defecte, poate atunci nu va mai exista lume perfectă, atunci vor fi doar proiecții ale sentimentelor adunate într-un alfabet în care nu există decât cuvântul iubire... da, iubito... iubesc doar ceea ce nu pot fi, te iubesc pe tine pentru că ești om, dar iubirea e pentru femeie... tu ești o parte din acea femeie, iubesc o parte din tine pentru că îmi aduce aminte de perfecțiune... Nu voi încerca să te opresc, de ce aș face-o... nu te voi iubi vreodată pentru ceea ce ești ci poate pentru ceea ce poți fi dar nu vei fi vreodată... aștept ca un nebun la porțile infidelității să îți demonstrez că totuși era bine când erai lângă mine... Vreau doar puțină liniște să găsesc o femeie care să mă aducă cu inima la ochii răpuși de durere, lângă sufletul ei care ar striga apoi: de azi ești al meu și nu vei pleca, nu vrei, de ayi știi și tu că singur nu poți trăi, de azi, vei spune adio chipurilor alintate ce-ți fac ochi dulci pe oriunde ai păși...