cum am ajuns calaul unei natii de ratati

la început a fost o despărțire și am lăsat un testament cu lacrimi dar mi-au furat din foi post-mortem inimă amputată, cuvinte ce tac, himere, “mi-e bine”, pași ce plutesc câteodată spre tăcere și apoi mor unde le e locul amintiri despre droguri despre inexistentele fantome despre mine rupându-mi teama de-a tace despre ființa banală preocupată de sine despre o noapte cu stele și flăcări nocturne despre zei nebuni ce mai cred în talente sau în fapte răvășite pe muntele sacru antidot nașterii, iubire ce nu contează, prieteni, himere, copil fără teamă pierdut spre împăcare resemnări huligani barbari autopsie aberații infantililitate și multe altele răsună în timpanele arse de căldura insuportabilă a mobilei vechi ziua de azi e un crepuscul pentru un mâine ratat un fluture ce își caută copilul sau poate doar un abecedar de moarte pentru muritori culeg realități zbârcite de frică nocturnă, mă repet, sunt vulgar, ipocrit rămas fără slujbă un arhitect ce proiectează visurile ființelor slabe ce mă iubesc mă târăsc prin parfumurile acestor oseminte rânjind la câte un suflet ce încearcă să zboare „stai liniștită, frumoaso, nu e timp de tine pe lumea aceasta” ce e sadic? Ucis-ul? Minciuna? Furtul? Ipocrizia? Fățărnicia? Respectul!? sau doar Viața? sau Iubirea? Violul sau cartea? Nebunia sau Înțelepciunea? eu mă retrag să dorm că mâine sufletul se dezbracă iar de un gând și se pregătește de plecare mâine sufletul meu își va împleti căldura cu nasturii luminii mâine un fugar se rătăcește în șoapte mâine osemenitele le voi juca la ruletă să îmi iau un ultim gram de spaimă mâine voi săruta nebunia frunzelor să devenim de-o seamă