Poezie
Disperare
1 min lectură·
Mediu
Disperarea mă cuprinde, mă disperă, mă surprinde
Aș vrea să mă lase-n pace, să nu mai stau ca pe ace,
Să mă uit la ce-i în jur, să-i văd partea bună, nu?
Să privesc în disperare spre a mea, ultimă-ncercare
Să simt că mâine-i o viață mai frumoasă, nu odioasă,
Să-mi văd mintea neplutind, spre a cerului întins.
La majoritatea orelor să-mi învăț în disperare,
Să-mi simt pulsul cum mă doare, parc-aș fi la închisoare,
Venele cedând vădit, la al sângelui, transport lichid,
Creierul împins în sus de o forță, greu de spus,
Mâinile să descopere o simplă viață desfrânată
Un picior să mă trezească când ies la tabla blestemată
Un obiect diabolique, sfârșitul vieții studențești,
Pentru unii o scăpare, pentru alții testament,
Cu Biblia deschisă-n față să dau teza nesemnată,
Lăsând loc de-adăugare: Nume, Prenume –FARA SCAPARE
003233
0