Poezie
Paradiso Perduto
2 min lectură·
Mediu
Sunt datoare unui oarecare cu o viață sau mie cu o moarte.
M-așteaptă viori ude, scârțâind cu ecou,
degete ce se iubesc în podul palmei
și-apoi se-nșală fără prejudecăți,
clipocind pe clape de orgă hidraulică
Chicotește strident când fulgere în călduri violează umbre orfane.
Privește-n sus, înger cu gravitație-nverșunată,
să vezi cum calci în picioare cerul
ca pe-o oglindă cu reflexii proprii!
Fântâna-i ancorată-n mâl marin
cu valuri însorite, în falduri auriu-chicios;
e seacă și adâncă și dinăuntru
țipă Dumnezeu că-i ard veșmintele și se îneacă pe uscat.
Îl văd cu ochii-nchiși ca pe un om al peșterii
ce mă orbește cu merele de aur
„Măi, Prâslea!”
și scuipă boabe de salivă sau de lavă
Uită-te-n sus, demon umplut cu heliu,
să vezi cașmirul verde cum căptușește
pielea buricului zbârcită!
Te calcă Pământul în picioare goale
***
Îmi plac porțile ruginite de mult, de jos până sus și invers
și cântând din țâțâni și-nchise după mine
și-mi plac statuile cu ochii albi,
cu febră, forme voluptoase
și îmbrăcate-n neglijeu de pânză de păianjen
și bălți și buruieni înalte
și mese rotunde crescute din pământ
maturizate-n piatră
hățișuri crude și flori neînflorite,
copaci înalți și răcănei cu gușă
și nuferi egoiști ca bube de adolescent
numai să-i storci de răutate
să bei și să te-mpiedici ca o rață
pe treptele de marmură
plămânii să n-aibă timp să mai clipească
umiditatea din branhiile pereților.
În marea sală cu tavanul spart,
să plouă cu ecou prin candelabru
și să se piardă cu preludiu
într-o fântân-arteziană.
Dumnezeu e pe Stop.
Îngeri înaripați ultraflexibil
valsează-ntorși pe dos;
se dau de ceasul vieții
cu frunțile lipite de draci gonflabili,
se nasc pe capete și mor pe gânduri
când eu uit cheia-n ușă.
***
Să cânte vântul în orchestră,
să-l pun la vechea orgă cariată
și să-l înec între cearșafuri
și să tușească muzică
și-o notă discordantă-n cheia „Soul”
că l-am închis pe Dumnezeu în propria casă
și am visat că uit să mor.
033060
0
pe schema asta, construiești imagini extrem de sugestive precum cea cu Dumnezeu care țipă dintr-o fântănă, dar scrii "înșeală" în loc de "înșală".
fântăna, ca un cer întors, cu un dumnezeu claustrat acolo și neputincios este aproape desființată de cacofonii precum "orgă cariată", asocieri apoetice ca "înaripați ultraflexibil" sau versuri de-o vulgaritate pătrunzătoare:"Chicotește strident când fulgere în călduri violează umbre orfane", "draci gonflabili".
jocuri frumoase de cuvinte ("se nasc pe capete și mor pe gânduri") intră în serios conflict cu "dumnezeu e pe Stop" ... trântit așa, versul ăla e comic și deopotrivă scârbos. dumnezeu din poezia asta, ar putea fi femeie și ar putea fi la ciclu. de aia urlă ca un bezemtic din fântănă.
tot ce e frumos e vulgarizat de restul.
există o întreagă colecție de mituri cosmogonice legate de "scuipat", cu sens de naștere, de act de creație. eu aș fi legat asta de acel deus otiosus plasat de tine în fântănă, astfel încât să transmit mai mult decât două imagini disparate.
îmi place mult partea din mijloc, unde descrierea este foarte percutantă, nu transmiti doar diapozivie, ci stări.
cică după ce s-a-nsurat, milton a scris "paradisul pierdu"t. apoi, nevasta lui a murit iar el a scris "paradisul regasit".