Mai toarnă-mi niște formol
Din damigeana efemerității,
Să bem și să ne veselim
Într-o băltoacă d-existență
Să mi-amorțească trupu-n chihlimbar,
Turnat în seva din Copacul Vieții
Și peste
Trag de mine forțe moleculare de adeziune
mă transform într-o peliculă apoasă, subțire de aprobări servile și zâmbete sfioase
Mă scoți netedă
cu implant de piele de bebeluș peste epitelii
Pentru că mă-ndop cu bucăți voluptoase
bucăți de Grecia înșirate pe o creangă de palmier
cu multe zâmbete-mproșcate, susținute ca o culme în bătaie vântului
totu-mbibat în iz de ouzo și
De mi-ar curge gânduri prin artere
Și fapte prin vene m-aș sinucide ca să învăț
Cum se umblă la întrerupător.
Căci prima dată am pătruns
În haosul ascuns de întuneric al camerei mele,
Am aprins
Iubitule ți-am zis să nu te înfrupți ca nehalitul ți-au rămas bucăți de timp în gât bucăți dintr-ălea mitice
A trecut vremea când timpul curgea ca o pleașcă
uneori se coagula în niște bulbi
bulbi
\"dacă un om ar putea ține pasul cu o rază de lumină, ce ar vedea? Ar vedea el unda electromagnetică țintuită locului, ca o hulă înghețată?\" (little A. Einstein)
Sunt sinceră nu e greu să fii
Seara când mă desfaci ușor de piele și te învelești în ea
adormi
rămân doar eu
cu cilii tăi olfactivi care vibrează fericiți, supraexcitați de vaporii emanați de porii mei înăbușiți între
De fiecare dată când ne certăm mă comport ca un bebeluș de 2 luni
cu creierul nedezvoltat
nu poate să întoarcă imaginea de pe retină
Fiecare zbierăt expulzat dintre coaste mă aduce mai aproape
Încep să semăn cu un buret de când tot spăl vasele în care de mică mâncam spanac cu forța și mama mă amenința că
dacă nu mănânc
pune râșnița.
***
Sunt o amibă cu pseudopode iuți și
Tristețea noastră e o culme de 300 de minute și 300 de mesaje perfect întinsă între buzele noastre de care ne suspendăm nebipurile, nemesajele și nevorbitul.
Așezi 3 tone de iraționalitate peste ea
B