Poezie

Lumânarea arde

1 min lectură·2 mai 2020

Mediu

amurgul

golit de idei

precum o candelă uitată la căpătâiul unui trup

jefuit de ultima speranță

ucisă și ea

pe treptele lumii

tace...

doi oameni rătăciți în ruina unui gând

gonesc la margine de viață

privesc la ei și le vorbesc

în șoapta îngândurată a ultimului cuvânt rostit

raze de foc ard cumplit

trupul, sângele și gândul

unul întinde mâna temător, spre celălalt, ușor

în ochii lui o lacrimă plânge

se scurge încet pe obrazul uscat de gânduri

o ultimă rugă sau un tragic decor

privesc, sfâșiat de întrebări

ce tristă e noaptea

în care durerea a ucis zborul sufletelor către cer

voi fi lângă ei

aduna-voi în mine

mireasma pură a sufletelor

dimineața doua trupuri zac pe un țărm

singuri și triști, tu și eu

pe pat, lumânarea încă arde

00716

BIRTU-PIRAIANU VIOREL. “Lumânarea arde.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/birtu-piraianu-viorel-0053413/poezie/14146552/lumanarea-arde

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.