Poezie

Demonii mei

11.06.2010

1 min lectură·11 iunie 2010

Mediu

Vreau și eu liniștea pe care o merit.

Lăsați-mă să-mi cresc demonii liniștit!

Să le dau un suflet, un trup și o față,

Mai mult ca mine au dreptul la viață,

La fel ca mine un început și-un sfârșit.

Mă trage de mânecă încet Gelozia

\"Te chinuie tare că nu mai e a ta,

Te doare că zâmbetul nu mai e al tău,

Nu știi dacă acum îi e bine sau rău,

Mereu îndoiala în suflet\'ți va sta.\"

Mă lasă în pace și trec mai departe.

Privesc Egoismul acum în oglindă.

El râde la mine, încet îmi șoptește:

\"Ai grijă de tine, tu știi că greșește!\"

Și sfatul lui putred începe să prindă.

O văd cum se apropie cu pașii grăbiți,

Slăbită și rece e Ura…din mine.

Nu are putere, o simt, vrea să plece,

Ea tot se-agață de timpul ce trece:

\"Tu poți s-o iubești, că ea nu mai vine!\"

Mereu lângă mine sunt demonii mei,

Hrăniți de prezent și de tot ce-am făcut.

Și chiar de aș vrea, nu mă lasă în pace.

În inima mea stă Speranța și tace

Tăcerea-i un semn, nu e totul pierdut.

002.221

Bica Marian. “Demonii mei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bica-marian/poezie/13944044/demonii-mei

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.