manechinul

E lună undeva pe cer și vântu-mi suflă crengile.

Ploaia îmi tot cântă dar eu sunt din ce în ce mai surdă.

Privesc obsesiv în vitrina și vad că sutienul e prea mare pentru sânii manechinului din plastic.

Mi-am spus că te iubesc dar am mințit.

Lacrimile din fața acelui oarecare coafor sunt doar un alt eu pierdut în tine .

Și îmi spuneai că nu poți să dormi dar păcătuiai în brațele Evei.

Și nici o frunză nu mai au crengile mele. . . .

Sunt manechin din plastic.