citindu-ți în palmă

citindu-ți în palmă

te idealizez tocmai ca să-mi controlez

ilaritatea, pulsul

care sare mereu de la trambulină

direct în marea mediterană.

mai tot timpul sentimentele devin

otrava

legănată în paharul cu apă și cuburi de gheață...

tu

peste cearceaful imaculat

făcut sul

după o noapte atât de zbuciumată...

seduci lumina zilei ca pe o femeie de stradă!

clipirea standard o urăsc, târziul ambiguu

poate din cauză că iubesc acel fel

de a spune da. da. mă copleșești cu

dedublarea vorbei reținute de filtrul

împlântat în craniu ca o pâlnie.

pledoaria despre și cu miresmele neexplorate.

stările flux.

neimitația intonației

chiar dacă-i același registru

permutări de viespe

neluate-n seamă de scorpion.

aschimodiile dau năvală.

scările mele poetice

care urcă pe faianța peretelui

mereu din fața mea

ca din pământ

odată am să ajung acolo

unde

zăpada mi se va lipi de pleoape

iar tu îmi vei surâde-n somn!

sunt femeie și pun întrebări naive

e normal să pun întrebări naive

e foarte normal să mă ascund în întrebări naive

picturile naive nu nasc confuzii

creierul nu trebuie conectat la nici o priză

desfigurarea umană intervine la plictiseală

*

aș cuceri marea

ca pe un bărbat!

(în tinerețe n-am făcut-o!)

cu gesturi de femeie

până când i-aș sugera refluxul

senectuții

ca o înecare firească

în abisul cuvântului,

ca o împăcare...

chiromanția mâinilor

încleștarea din urmă

adoratoare.

poate atunci, numai atunci

o să mă caute Pierdutul.

septembrie, 2005

*

n-ai cum

n-ai cum să iubești atîtea femei și să le uiți apoi

înlocuindu-le fără să vrei

n-ai cum să te recunoști decît în fața Ei

ea care nu e sau ba e… Ultima

rupindu-ți ființa în mii de bucăți

citind chiromanția tălpii

n-ajută decît să te bei…

august, 2003

*

dacă totuși te-ai gândit să-mi expediezi transpunerea unei zile în umbra salcâmilor de lângă lacul adormit în ritmul tău când și ție

râsul cuiva

îți rămâne în urechi ca un clinchet de clopoței totuși azi e o zi

neagră islamul câștigă teren

pângărește tot iar noi nu am deschis ochii la timp și pentru voi

inteligența sperie dar tu ai o zi inspirată ai vazut cameleonul

l-ai prins în bolduri cu latenta expresie a

nevederii negândirii și absurda reținere în fața evidenței dar

mi-ai dat izvorul sfârșitului de săptamână așteptând derularea

neizbăvită a lucrurilor a morții ce bântuie lumea spontană fața

care apare hidos când tu tocmai asculți râsul ei de peste umăr

simțind cerceaful ce ți s-a tras de sub tine cu tot cu ea spre

baia imaginară

dar tu trăiești în ea ești sâmburele ce-l va scuipa în gura

străinului cu o ciudă nefirească dar tu înțelegi de ce asfaltul se

adâncește sub pasul tău când îți urmăresc codița părului cerșind

lumina

o clipă nefirească te va razbuna!

o9.2003

n-ai să mă aștepți

niciodată

cu o cafea aburindă

te ascunzi după deget

precum copilul

care a făcut o poznă

cumințenia afișată

ascunde

lipsa puterii de a înțelege

metafora

aburi de femeie

10.2003

neascultare

Coapsa mea n-o să te atingă

Voi viețui alături de o ea

Și lângă tine

Voi construi mereu curcubeul virtual

Ca un pod de suspine

Coapsa mea nu te va atinge

Nu te va spulbera

Nici lacrimi nimic

Doar muzica asta divină

revedere la revedere!

Silaba ta mă doare,

Doar atât

11.2003

dacă

dacă ai ține la mine

cum eu înmuguresc așteptându-ți fructul

legănat de vânt

dacă tu ai înțelege

nevirtualul din păstrarea cuvântului

dacă migala sulfetească

ți-ar scoate ochii minții

să mă rogi să fiu

să mă rogi să te mângâi

să mă cuvânți înaintea atingerii

dacă.

rediscurs

la noapte voi scrie invers

ebraica va fi în viața de apoi

s-a născut atunci acum am uitat-o

doar libelule și căruțe cu nuci

doar sforăitul câinelui aflat pe fotoliu

la noapte voi visa invers voi scrie cursiv

negândindu-mă la absența ta pe 29 februarie

ultima dată, ultimul legamânt

și cât te-aș fi iubit?

până la moarte.

făcând din tine scâncet de copil

și rugăminți de dragoste

făcând din tine abisul gândului albastru-

la noapte n-am să te visez

primăvara va veni din ghiocelul neoferit!

Știu, tu te distrezi printre negresele opace!

Rediscurs

Te iubești prea mult încât toate iubitele tale trebuie să fie mute

Plutind în mireasma alcolurilor spre care ți se îndreaptă mâinile

Uneori prefăcute

Doar tempoul îți lipsește și femeia întreagă din tine

Văzută în mine

Doar nesatisfacția din mocirlele sufletului

se simte-n volutele abcesului descărcat la gunoiul risipei

Dar oricând poți schimba foaia coapselor rănite

Îți sta în puterile închipuite

Solzi de pește solzi de sirenă

12.2003

Am avut un vis

m-am trezit intr-o altă casă

mai mult demolată și reparată

cu tavan înalt

și dușumele de scânduri

cu miros de lemn putrezit

goală, fără mobile

pereti scorojiți!

nu mi-a venit să cred

îmi repetam mereu

cu vocea scăzută

că asta-i \"casa mea\"

trebuie să exist în ea

e tot ce trebuia să înțeleg

în acel moment al trezirii!

rediscurs

am petrecut odată singură pe o hidrobicicletă și lacul Herestrău

Eram în delegație, după o zi de muncă pe la ministere

mi-am propus să ajung în mijlocul lacului pedalând

pedalând

sclipirile apei mi-au obosit ochii iar picioarele nu mă mai ascultau

singură în mijlocul lacului ca și cum un alpinist pe un vîrf de munte

aș spune că m-am pierdut

aș zice că nu mi-am recunoscut reacțiile

câteva momente mi-am dorit să nu știu drumul de întoarcere.

Sunt atât de aproape de desăvârșire, îmi ziceam

03.2004

*

întrezăresc absența ta

gând de fum de țigară

în meditația pierdută

Noi doi părăsiții

Noi doi neresemnații

Noi doi amicii

De suferință

plăcerea de a constata

\"lumina de după ploaie\"

În viața coș de gunoi

Ești ca un paratrăsnet

Culegi fulgerul

Și mi-l transformi

În artificii-curcubeu

Peste podul meu de vise

Înger din jumătate de ZEU

Nepoți-mi dau seva

cu toate că m-aș duce

undeva unde soarele nu arde

iar deșertul e oază.

nici martor nici suflare

copac de răcoare!

2004, iulie

bianca marcovici

colecția mea din \"galeria agora\" apărută și în antologia de autor