Romanța în fa pentru vioară, de Beethoven

Romanța în fa pentru vioară, de Beethoven

Studiată migălos pe sârma complexului de inferioritate

( ani si ani…mi-am dorit perfectiunea, lumini moi, solzi de pește, sonoritatea \"flămândă\" a calmului idilic, vioara fermecată, acompaniată la pian de o fosilă cu ochii mici!)

până am clacat în bălăceala comună

în fața unui singur cuvânt al mentorului dispus să asculte numai osanale pestrițe, ego-ul său ...l-am părăsit și și-a pierdut cobayul, e trist acum în agora fără privitori!

golul din stomac se propagă, bumerang

degetele-mi cântă fără vioară,

exersez apropindu-mi mâna stângă de dreapta,

gâtul viorii, lebăda albă, puful surdinei,

partitura se aruncă peste sârma ghimpată

marea o înghite stufoasă în lumini diafane, rugăminți de-mpăcare între părți, doar două părți

la pauză sună telefonul

Bianca Marcovici