Poezie
minunea s-a întâmplat
adunate
3 min lectură·
Mediu
Îmi vrei mereu binele
e o aparență preluată din
insectarul tău
binele diluat al prieteniei
pare
forțat de ceva neștiut de mine,
jocul.
iritarea din ambigue cuvinte,
pătratul rădăcinii scoase din radicalul amorf.
minunea s-a întâmplat
între noi ,
nu vreau să-i alterez
esența, parfumul,
cochetăria de a ne simți
împreună, casa cuvântului.
aspiratorul
nu înghite numai praful de sub canapele,
riscul celui care caută
pe dedesubturi de vise -
riscul de a te căuta
în fostele tale replieri de cuvânt -
Dar să trec la adevărata dragoste,
care mi-a secerat anii:
tuberozele noastre și florile de cactus
rămase acolo în balconul tinereții din Iașul cărunt...
doar te-am iubit mereu,
te-am iubit dincolo de impresia lasată de diverși
chiar \"diverși\" pătrunși prin frauda
anotimpurilor vivaldiene
în clipe comunicative.
să-mi dovedesc mai apoi greșeala
\"eu țin la tine nu cum ții tu...\"
adică cum, făt frumos cel plin de sine
îmi aruncă nada cuvântului...!
să mă recunosc, măști de împrumut
divizorul comun al nostalgiei
nu se extrage din poetul ideal
e nevoie să nu-mi răspunzi
lasă lucrurile neîncepute.
***
mă copleșești,
întodeauna mă copleșești
cu exotismul tău
dacă n-aș ști că te prefaci
da, te prefaci în muza poeziei
te aluneci între coapsele mele doar
să mă simți în gândul amețitor
doar sa-ți reverși speranța de a te înmuguri cu mine
cînd îți lipsești din tine
parca n-ai fi fugărit de astre- nu vezi nimic dar absolut nimic...
orbit de tine
timpul pasăre călătoare
peste ani o să-ți vezi chipul arzând
bianca marcovici
Haifa, iulie, 2004
Am avut un vis
m-am trezit intr-o altă casă
mai mult demolată și reparată
cu tavan înalt
și dușumele de scânduri
cu miros de lemn putrezit
goală, fără mobile
pereti scorojiți!
nu mi-a venit să cred
îmi repetam mereu
cu vocea scăzută
că asta-i \"casa mea\"
trebuie să exist în ea
e tot ce trebuia să înțeleg
în acel moment al trezirii!
rediscurs
am petrecut odată singură pe o hidrobicicletă pe lacul Herestrău
Eram în delegație, după o zi de muncă pe la ministere
mi-am propus să ajung în mijlocul lacului pedalând
pedalând
sclipirile apei mi-au obosit ochii iar picioarele nu mă mai ascultau
singură în mijlocul lacului ca și cum un alpinist pe un vîrf de munte
aș spune că m-am pierdut
aș zice că nu mi-am recunoscut reacțiile
câteva momente mi-am dorit să nu știu drumul de întoarcere.
Sunt atât de aproape de desăvârșire, îmi ziceam
Bianca Marcovici
agora,martie, 2004
001.481
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- bianca marcovici
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 407
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 83
- Actualizat