Poezie
mediterana
scrisoare filigranată
2 min lectură·
Mediu
mediterana
ți-aș răspunde la o scrisoare.
calcul infinitezimal. zerourile presupun
absența fizică a lucrurilor și lașitatea.
de bună seamă inventarul memoriei nu depășește
spațiul echidistant,
esențial al abcesului de dinți.
victimizare? de multe
ori renașterea e într-un urlet de fiară eliberată din cușcă. revenirea,
reveria, reprimirea suflului pe care l-ai avut vreodată, nu poate desface
sau lumina chipul răvășit al conștiinței.
de la una la alta e timpul omis de
tine, pierdut ca dimensiune.
chiverniseala justifică păstrarea echilibrului
efemer, starea continuu în care te complaci să-ți stingi rostul trecerii.
pătratele de vis kafkian într-un proces nejucat decât într-un spectacol
trucat de păpuși părăsite,
așa-zise femei pe care nu dai doi bani. \"eu mi-am
trăit în grabă viața toată\",
luciditatea mi-a spart toate farfuriile. pot
dansa zorba printre cioburi. rămân cicatrici combinate pe fondul
întâmplărilor trecute,
eu cu moartea mamei - tu cu moartea în sine- vieți paralele.
de multe ori fluviul cuvintelor tale se percepe, numai după înecarea fictivă
pe care o suport cu stoicism,
pâna la ultima clipă a rezistenței mele...violonista din mine e încă romanțioasă, te caută în partea muzicală a lucrurilor.
tocmai zona ta lipsă. urechea te înșeală. muyica o auzi altfel.
atunci ies la suprafață lucrurilor să-ți primesc mâna salvatoare închipuită. care, însă mă afundă lundu-mi ultima suflare. eu mi-am trăit în grabă
marea pare liniștită.
dar o cunosc...
bianca marcovici
galeria agora de noembrie
002.422
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- bianca marcovici
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 229
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 32
- Actualizat
