la prima mână

de ce nu mă iubești -mă întreb

sau poate eu nu realizez

amintindu-mi numai

greșelile tale pe care nu crezi că le faci

lipsa dragostei măsurată nu prin sex

ci prin atenție, zâmbet, aprobare...dăruire?

mi-am cumpărat singură toate lucrurile pe care

le doream, verigheta de diamant, nunta luminii

tu, nici măcar nu ți-ai dat seama

că o făceam ca un fel de răzbunare...sau poate să te atrag

ca-n prima zi!

să-ți arătat exact ce nu ești în stare

metafora exilului alături de tine dar,

trecând unul pe lângă altul în aceeași casă mare, grea de întreținut, beton și flori!

se poate zice că fiecare are viața lui intimă, sufletul?

și în moarte pleci singur poate pe drumuri diferite

ceasul face tic tac pe timp de război și pentru noi

de ce să denunț un fel de nefericire?

ce se adună visând, mă aflu mereu în casa din copilărie,

propag neadevărul arunc cu pietre?

am totul, oare mint?

ascult aceleași concerte

sau filme repetitiv în ebraică lucrurile sună altfel, citesc rândul doi și fac rezumate mintale,

nu-mi mai spun nimic nici stelele nici luna prefăcută, din ce în ce mai roșie, mai dureros afectată de război,

înconjurată de avioane cu bombe

doar ciorile croncăne continuu ca și cum nimic nu s-a întâmplat.

antisemiții pândesc pe la colțuri din toate părțile

când vor fi islamizați cu curul în sus

își vor da seama că e prea târziu

ochii lor sunt paradigme model

aștept aștept aștept