respirație artificială

respirație gură la gură

smoala cuvântului

mi s-a părut că ești un tip

imperturbabil, greu de cucerit în silaba poet.

ai fost numai un vax de ghindă.

orbită fiind de lacrimi de febră.

mă sperie însă orice legatură de inimi,

mi se pare ca pot fi prinsă

într-o capcană a tăcerii

în vara asta atât de toridă.

absurda-i virtualitatea,

uneori te poate lovi cu acidul cuvântului

ceva tot mai puternic decât iubirea-

păstreaza-mi o amintire caldă

în ceasul aprins de lună plină

numai atunci

mă vei recunoaște.

Nici când n-am rănit lumina întunericului

Doar umbra-mi...ascunsa-mi în trup de femeie.

Îți las moștenire

neînșelarea cuvântului

din memoria necerșită.

nici când n-am trișat...

doar măști de împrumut

să pot supraviețui doar o clipă

și nisipul încolțește.

n-am sărit peste

calul de lemn al nimănui.

doar te minți

adevârul lui Socrate

ce-i \"folositor\" inimii.

mă rog, vineri de vineri,

în puținele cuvinte citite în aramică,

</>salveaza-mă limbă ebraică,</b> e timpul,

nu-i loc de amintirile altora. mormânt aruncat peste epave de femei. poartă-ți singur stigma parăsitelor.

respir, în sfârșit fără cuvântul tău,

greșeala de a-mi căuta un mentor prin vecinii mioritici, să sughiți să sughiți!

(nu te speria fac bășcălie când am febră)

nevoia mea. nevoia de poezie

nevoia ta de a supune... de a avea mereu ultimul cuvânt,veninul dulce.

pământul roșu e năclăit de speranțe.

la Ierusalim se reflectă lumina mea

alb-gălbuie de pe ziduri de soare.

ziduri ziditoare joc de domino.

mi-e mult mai bine acum,

neștiinudu-te,

mult mai bine știindu-te pierdut.

desfacerea gândului în șapte

e semnul replierii în fagure

alef bet ghimel dalet... te du tot te du

august necăjit.

usuca-te fierbinte și cerul gurii tale

din cântări, o rodie doar o rodie

zgomotul ocult al memoriei

picăturile de ploaie

iarba atât de crudă

și roua îmbătătoare.

scorburile umplute cu câlți

precum urechile visului,

flautul cuvântului,

copacul din noi sădit

în nisipul călător.

asfaltul topit...delirul delirul

frunzelor

nu pot să fiu supărată pe tine.

niciodată!

despart întotdeauna poemul de viață...

n-am încotro!

nisipul se cerne printre degete

\"e pur si muove\"

bianca marcovici

18.08.05 (c)