Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Încotro ne îndreptăm?

2 min lectură·
Mediu
Încotro ne îndreptăm? Am fost la Joc Secund din nou. Pentru cei/cele care nu știu încă, Joc Secund este numele unei librării, nu al unui club de noapte sau al unei discoteci. Imediat ce am intrat, am constatat că nu trebuie să imi fac probleme că mă voi ciocni de cineva incercând să ajung la cartea pe care doresc să o rasfoiesc. Atât de multă liniște, atât de mult spațiu… Nu m-a surprins deloc dar de fiecare dată mă întristează. În librărie mai era o domnișoară care răsfoia o carte, sorbind liniștită cuvintele. Nu a mai venit nimeni dar am plecat eu, a plecat ea… acest paradis al cunoașterii a rămas gol dar mi-a umplut mie sufletul si mi-a alungat întunericul din priviri. Și iată-mă din nou afară, unde nimic nu s-a schimbat, încercând să mă pierd în mulțime înainte să întâlnesc pe cineva cunoscut care să omoare poezia din mine. Știm cu toții însă că lucrurile frumoase nu durează mult. Imediat ce am urcat in taxi, versurile manelelor mi-au insultat urechile. Probabil că taximetristul mi-a observat indignarea (uneori tot ceea ce simt se poate citi pe fața mea) fiindcă m-a întrebat dacă mă deranjează muzica. I-am răspuns că nu ascult manele și că aș prefera să nu discut despre gustul său în materie de muzică. Nu știu ce s-a întâmplat, ce anume l-a determinat să facă asta dar… a oprit muzica. Ajunsă acasă, m-am întrebat din nou: încotro ne îndreptăm? Până când va mai fi promovată îndobitocirea? Atât de mulți oameni nu mai citesc, nu mai gândesc…Ne vom dezintegra? Vom dispărea? Dacă spiritual suntem goi, nu suntem nimic, nu mai existăm.
023.201
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
272
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Bianca - Alina Luchescu. “Încotro ne îndreptăm?.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bianca-alina-luchescu/jurnal/1826273/incotro-ne-indreptam

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@zaharia-ramonaZRZaharia Ramona
Îmi place indignarea, cred că mulți o simt, numai că ... nimeni nu face nimic pentru o schimbare. Și apoi nici nu ar fi mare lucru de făcut, e nevoie de un efort susținut și bine coordonat din partea autorităților statului care ne jefuiesc lunar în numele \"binelui social\", pe care nu ajungem niciodată să îl trăim.
Ai spus bine dezintegrare - o dezintegrare a simțului civic, a moralității și în cele din urmă a normalității.

0
Cei care pot schimba ceva, nu fac nimic fiindca nu le pasa... sa puna mizeria in prim-plan, asta e in avantajul lor, nu sa promoveze cultura.
Multumesc pentru trecere si comentariu. Te mai astept.

O seara frumoasa!

Bianca
0