Uff, ce plictiseală, își spune elevul din ultima banca. Tocmai când eram mai liniștită profesorul, care se apucase să o asculte pe una care bâlbâia cateva frânturi de idei auzite de la sufleori,
Mi te-a dăruit toamna cu culorile și armoniile ei...
A fost prima toamnă în care eu n-am plâns căderea frunzelor și pecarea rândunelelor, a fost prima toamnă în care eu n-am tânjit dupa soarele
Plânge sufletul în mine,
Plânge tot ce poate plânge;
Și țigara-și varsă scrumul
Ca pe-o lacrimă de sânge.
Mă lovesc de fericire
Doar atât cât pot să aflu
Că există-aici pe lume,
Că nu-i
Mă uit în ochii tăi senini
Și îți citesc durerea.
Să nu mă uiți!
Căci amintirea
E pentru mulți o compensare,
O formă de-a învinge dorul
Și dragostea ce doare.
Te cert pe tine suflet
BA