Poezie
mi-e limba grea...
2 min lectură·
Mediu
mi-e limba grea de vin, de foame, de dorință
nopțile pierdute s-au spânzurat de cerul gurii amar,
e menajera cu fundul cât butoiu\'-n concediu
de-o lună. mi-e foame.
foamea și-a făcut cuib în stomacul meu gol
și cântă ades la chitară un rock îndrăcit
că mi-e teamă vecinii de scară
să nu cheme mascații.
sunt cărți și hârtii peste tot aruncate
nici nu mai știu de-am citit vreodată din ele
oricum sunt minciuni gogonate
căci asta pun scriitorii în ele.
închid ochii. aș vrea să dorm,
dar coșmaru-i real,
mi-e viața un castel în ruină
sunt suflet pierdut,răstignit în beție
limba mi-e bătută în cuie de lemn,
mărețele vise-s coșmaruri acum
mărirea e o zeamă de varză ce-îmbată,
dar prefer să mă-îmbăt cu un vin bun.
încerc să gândesc. dar ce e gândirea?
e tare podeaua, mi-e foame și-i frig în durere
nu-mi pasă de mine sau de lumea de-afară
căci toți sunt la fel și nimic,
vreau ceva de mâncare. stomacul o cere, nu eu,
dar am divorțat de nevastă
că m-a înșelat cu un derbedeu.
am vrut s-o ucid cu toporul
cu pumnii, cu gura, cu... tot,
dar m-a bătut derbedeul
și-a plecat cu ea în Tibet.
și de asta mi-e limba umflată
de foame, de frig, de vin si de multe.
mă simt ca o muscă zdrobită,
o muscă mută, cu limba umflată
un stârv cu suflarea-împuțită,
un stârv ce-aș vrea să sfârșească odată.
001186
0