Poezie
Fără titlu
1 min lectură·
Mediu
Mi-i atât de teamă uneori,
Că or să treacă ai iubirii dulci fiori...
Că stelele atunci când pe cer apar
Nu or să mă mai facă să tresar...
Că luna de pe boltă mă va părăsi,
Și nu am să mai știu ce-nseamnă a iubi,
Că zâmbetele ei în vid se rătăcesc,
Și eu treptat încep să uit să mai iubesc...
Nu vreau ca soarele vreodată să apună,
Să pună peste mine a spinilor cunună,
Și sangele să curgă din creștetu-mi rănit,
Să uit c-am fost vreodată, să uit că am iubit...
Aș vrea să mă întorc iar în trecut,
Și să îmi amintesc tot ce-am avut,
Să-mi iau și amintirile cu ce-am iubit,
Să nu se piardă toate-n infinit…
Și toată teama-mi se transformă in tăcere,
Frânturi ale simfoniei efemere...
Iubirea e un cântec ne-ncetat,
Dar partitura-I prafuită, și-am uitat...
001677
0