Poezie

Confesiuni impuse

1 min lectură·3 octombrie 2009

Mediu

Aseară, de la plimbare, m-am întors contrariat,

Stau acum în tihna casei să-mi explic ce s-a întâmplat.

Știu că am întâlnit pe stradă o persoană cunoscută,

Despre care nu pot spune că-n vorbă-i neîntrecută.

Dialogul a decurs, așa, ca între oameni buni,

Până când persoana în cauză a trecut la confesiuni,

Fără să le fi cerut, intime, uneori destul de crude,

Dădeam semne să-nceteze dar părea că nu m-aude.

Aprobam discret secvențe însă gândul mi-era dus,

Resemnat, c-o să înceteze când va termina de spus.

În sfârșit, ne-am despărțit apoi spre casă am plecat,

Și am simțit că dintre noi eu singur eram jenat.

De stau bine să gândesc, întâmplarea cea de aseară

Sunt sigur c-am mai trăit-o, n-a fost pentru prima oară.

Chiar eu însumi, uneori, mă destăinui și nu-i bine.

V-am istorisit povestea să nu procedați ca mine.

Iași 07 iulie 2009

001.043

Bălășanu Constantin. “Confesiuni impuse.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/balasanu-constantin/poezie/13908857/confesiuni-impuse

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.