Poezie
Confesiuni impuse
1 min lectură·
Mediu
Aseară, de la plimbare, m-am întors contrariat,
Stau acum în tihna casei să-mi explic ce s-a întâmplat.
Știu că am întâlnit pe stradă o persoană cunoscută,
Despre care nu pot spune că-n vorbă-i neîntrecută.
Dialogul a decurs, așa, ca între oameni buni,
Până când persoana în cauză a trecut la confesiuni,
Fără să le fi cerut, intime, uneori destul de crude,
Dădeam semne să-nceteze dar părea că nu m-aude.
Aprobam discret secvențe însă gândul mi-era dus,
Resemnat, c-o să înceteze când va termina de spus.
În sfârșit, ne-am despărțit apoi spre casă am plecat,
Și am simțit că dintre noi eu singur eram jenat.
De stau bine să gândesc, întâmplarea cea de aseară
Sunt sigur c-am mai trăit-o, n-a fost pentru prima oară.
Chiar eu însumi, uneori, mă destăinui și nu-i bine.
V-am istorisit povestea să nu procedați ca mine.
Iași 07 iulie 2009
001035
0