Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

2 in 1

2 min lectură·
Mediu
E o senzație ușor ciudată
Când simți pe cineva in tine, nu?
Te răscolește. Îți restartează sistemul de date
Și dintr-o dată îți identifică doi utilizatori.
Te posedă mai rău ca un demon.
Te înstrăinează de pamântul tău mai rău ca un cotropitor,
Dar îți lasă o consolare. Pământul lui.
Îl explorezi ca pe o casă bântuită, dar totuși
Descoperi că obloanele sunt trase. E lumină înăuntru.
E și căldură. Te încălzește și pe tine mai rău ca un calorifer.
Relativ încântată te hotărăști să-ți revezi pământul,
Să vezi cum o mai duce. Și ce bine o duce!
Cotropitorul plantează fructe roditoare, îngrijește pământul,
Îi dă îngrășământ bun, nimic chimic.
Fragii și zmeurele vor crește, murele și perele la fel.
Mere nu a mai plantat. Nu mai era nevoie.
Brusc te întrebi: \"Tu ce-i lași pământului lui?\"
Nimic. Are de toate? Te decizi să-i lași emoții.
Tu ai destule. Așa că începi să le răsădești ici-colo
Ca niște crenguțe de cireș frumos mirositoare.
Îl emoționezi. Pe pământ încep să bată ploile,
Te-ai încălzit destul. Și îți amintești! Ce netoată ai fost!
La sfârșitul primăverii florile se vor scutura, lăsând doar o sămânță.
Și lui ce emoții îi mai rămân?!
Trebuie să fie ciudat, nu?
001639
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
204
Citire
2 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

Balan Sabina. “2 in 1.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/balan-sabina/poezie/1775087/2-in-1

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.