În lagăr stăm noi muncitorii
Și doar din bârfe ne hrănim,
Minṭim să ardă visătorii,
În lagăr stăm și doar muncim.
Din lagăr vin, din lagăr plec,
Þin garda sus și mă respect,
Nu-mi voi lăsa
Sunt inimi pierdute în inima ploii,
Sunt frunze uscate pe drumuri pustii,
Sunt seri de amăgire la lumina lunii,
Sunt inimile celor pierduți între nevoi.
Acum când oracolul dă timpul
As vrea sa patrund intr-un paradis plin cu flori,
As vrea sa fiu un pescarus sa pot sa zbor deasupra lor.
Si tu sa fii printre ele
Ca sa te pot privi mereu.
As vrea sa ma arunc intr-o mare,
Si
Lasă-mă să mă scufund in inima ta
Ca să pot să fiu in tine,
Lasă-mă să-ți soptesc cuvinte dulci de amor,
Ca să-mi înțelegi iubirea.
Of,privirea ta de sticlă
Nu mă lasă să pătrund in tine,
Și
Învată-mă să iubesc în intuneric
arată-mi tărmul ce răneste vântul
tu care fugi de lacrimi,
te rusinezi de propiul trup
ti-ascunzi dupa râs cuvintele;
află-mi un fel de a iubi fără
Afară plouă și picăturile ploii îmi ating usor geamul. Peste tot este liniste. Sunetul mării... se aude încet cum micile valuri ajung la tărm de parcă s-ar fi săturat de depărtare și vor să ajungă la
Caut o lumina de demult,
Și nu o gasesc.
Caut o privire de demult,
Și o zăresc.
Unde oare o fi ieșirea?
Unde oare o fi privirea?
Unde o fi acel umăr
Pe care pot să plâng?
Și caut și tot
BM