Poezie

SERENISSIMO

1 min lectură·13 ianuarie 2009

Mediu

Vorbe albastre înaltul îl suie,

Vorbele negre rămân pe aici,

Toate adună ideea ce nu e

Cer sau pământ sau cum vrei ca să-i zici.

Nu te exprimi ideal de poveste

Fără regretul de-a nu dezvolta

Toate trăirile tale celeste

Sparte-n pământul în care vei sta.

Bulgări de lut și la capăt o piatră,

Taci, nu mai este nimica de spus,

Iată cățelul pământului latră

Predestinarea acestui apus.

Timpul, bătrânul, îngroapă cuvinte,

Sunt ale tale și ce dacă sunt,

Vai de acele ce-i stau înainte,

Nu am putere și nu îl înfrunt!

Restul e pulbere imaterială,

Seamănă parcă cu spațiul stelar

Unde se pierde veriga orală

Prinsă acelor cuvinte cu har.

Ele adună ideea ce nu e

Cer sau pământ sau cum vrei ca să-i zici,

Este ceva ce înaltul îl suie?

Nu-i și nici eu nu mai sunt pe aici!

001.515

Badulescu Mihail Gabriel. “SERENISSIMO.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/badulescu-mihail-gabriel/poezie/1818074/serenissimo

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.