Poezie
Voință interioară
1 min lectură·
Mediu
Și m-ați lăsat singur afară-n ploaie, cu atâta nepăsare...
Speranța mea n-ați distrus-o ! Căci e făclie arzătoare
Cu buze amorțite, am invocat spirite rătăcitoare,
Ce-au apărut în zare dintr-o pulbere tămăduitoare.
Au alungat norii cei negrii aducând raze de soare îmbietoare
Mi-au alinat durerea din suflet și nu mai doare.
001740
0