Aurica Tuica Acra

Ulita copilariei
Un tablou dintr-un alt veac,
Cu bunica stand in poarta
Si miros de liliac...



Ulita copilariei
Drum ales de strabatut,
Fa-ma Doamne, copilandru
Si trimite-ma-n-trecut...

Începe promițător. Finalul e bun. Totuși, am eu impresia că ar mai fi nevoie de nițică prelucrare - mă refer la restul poeziei. Daca poți, fă ceva cu rima vetust-ascult - zgârie rău! Urechea cititorului...

Punctul final de ce l-ai mai desfăcut? Semnul de punctuație ca un fulg de zăpadă? Descompus?!
Oricum, îmi place mai mult decât poeziile tale cu rimă nehotărâtă.

dar nimeni nu imi dă iluzia vieții
nimeni nu are nevoie de elucubrațile
mele de arlechin trist

și asa stau umil sub covorul gros
respirind praful pașilor altor amanți
ce plecau satisfacuți, parfumați și eliberați
aruncindu-ți la plecare
o floare albastră
și o invitație la ghilotină..

Înfiorator. Acea senzație de lacrimi adunate-n spatele ochilor, neputând sa iasa din spațiul acela. M-a răscolit și durut poezia. Mulțumesc, nepot al lui Rameau.