Vitelul si boul

"- N-am astfel de rude ! Dă-l în brânci pe scară !" Rosti cu-nfumurare zâmbind ca un tâmpit Un bou cu patru coarne și minte într-o doară, Ce sta solemn la iesle ... prea arogant ... înfipt, Când sluga nătăfleață, cea proastă și zăludă, Îi spuse că la ușă, în staulul natal, Vițelul îl așteaptă zicând că i-ar fi rudă Sortită din vechime în regnul animal, Și vrea să se închine ilustrului părinte Ajuns în fală mare, vestit la dobitoace C-ar fi măreț în sine, cu foarte multă minte, Și nu se cade-acuma să șadă la răstroace ! "- Te du de-l dă pe scară ! Alungă prostovanul Ce-și uită locu-n care-i sortit de la natură, Și spune-i de la mine, că nu e bolovanul Menit să stea-n statuie, ci gingașa marmură. Iar dacă vaca - zice - că mamă bună-i este, Dorind cu-așa minciună în neam să se pretindă, Trântește-i o copită s-ajungă de poveste Și dă-l de-a rostogolul pe scări în jos, în tindă. Cum poate mocofanul, ce-i prost ca un tâmpit, Să spună că mi-e rudă! (pesemne e dement !) Când eu am patru coarne și minte la dospit, Plecat de lângă iesle ... direct în Parlament !?".