Ianuarie
Se scutură ianuarie-n stropi de gheață, văzduhu-i plin de hibernale flori de măr ce-acoperă cu-a lor albeață orașu-n noapte - mort, pustiu decor. Ninge frumos și fulgii cad în mine, dar,
Melancoliile orașului
Prin orașul dintre uliți gri, subțiri și-ntortocheate, aburite și-amețite de miros de frunze moarte, călcând timpul în picioare și stropind cu clipe-n lături trec în șir, ca la paradă, pe sub
E primăvară
E primăvară, nenăscuto, totu-i proaspăt, acoperă-mă dulce cu speranța, Și-n ale tale brațe-vise, să mă cufund, parfumul să-ți visez. Să te sărut în vis, ce bucurie, să mă trezesc în vis, ce
cine sunt eu?
Cine sunt eu? Cine sunt eu? Sunt doar un calc… un plagiat al altor milioane, ce și-au aflat în mine punctul culminant, fără ca eu să fi dorit aceasta. Cine sunt eu? Sunt doar un cap de
Scoala
Păgână catedrală fără crucifixuri, cu dascăli spelbi, monden înfățișați, în care mii de întrebări nespovedite zac într-un mare, fără fund, mormânt comun, cu lumânări lucind numai sub tâmple de
