Poezie
Frunza
1 min lectură·
Mediu
Frunză de lăstar, apus de cleștar,
piscuri de granit umbra ta ți-o strig,
noaptea somnu-ți cere vise de-nviere;
pământul te crește și-n tine-amuțește,
un soare te cheamă în verdea ta ramă;
vara ți-e poveste ce-n călduri te crește,
nuri i se deșteaptă și te portă-n șoaptă,
ca o călatoare-n lumea ta să zboare,
și-apoi vine blândă în basm de osândă,
cu vise ce-ngheață culori pe-a ta față,
toamna ce te-adoarme în fum de cazarme,
rugina-i te curge, din stele se frânge,
cu cer pe pământ îngânând în vânt,
vești îți pune-n ploi cu dureri puhoi,
apoi zile-nchină soarta ta cu smirnă,
'n albe simțuri line cu fulgi albi pe tine,
povești dăruiesc, copacii ți-albesc;
iarna te-nvelește, vatra ți-o jelește,
vine-n mănăstiri, ce aduc vestiri,
cu-amintiri pictate în zări răsturnate;
pași desculți de ger te topesc și pier,
și devii șuvoi pentru zile moi,
din șesuri de veci muguri frați petreci
și-altă primăvară prin tine e-n țară!
00928
0