Poezie

Pașii toamnei

1 min lectură·1 septembrie 2020

Mediu

Cu o mângâierea-adâncă, melancolic, vine toamna.

Din sticliri răsăritene arde-azuru-n picături,

Mărturii în valuri curg, în ochi pustiiți, doamnă,

Iar prin felinar respiră amintiri, ca frimituri.

Ratăcite-n haina vieții nuanțele-și schimbă fiorul,

Verzi copii au fost odată printre ramurile blânde,

Au cântat psalm înfloririi, când le-a-'mbrățișat fuiorul,

Și-au pulsat lacrime-n pleoape, din iubirile arzânde.

Foșnet pe tărâm rotește tremur de dureri din soare,

Sufletul, ocean de viață, se pierde nemărginit,

Iar arama-i pică-n frunză, în valuri din depărtare,

Pieptu-i plânge cănd se-'nalță înspre cer, gol, desfrunzit.

În condei de răni se duc încleștarea ta din astre,

Zborul frunții cade-n vise, luptă inima în sloi...

Se ridică prin inele fumegări de fiere-n coaste;

Drumuri se ascund în stele și-n frunzișul strâns în noi.

Draga mea, izvor de lacrimi, ești șuvoi de flăcări sacre,

Pașii tăi ușori plutesc printre șoaptele căzute;

Ți-ai urcat trupu-n psaltirea zilelor cu-arome nacre,

Și-mi duci mierea viețuirii în rătăciri absolute.

Roșii bulbi așterni podoabă din ciorchinii dulci ai firii;

Mi-ai copt strugurii sălbatici cu aroma ta-'n contururi,

Fulguiești raze-n rubine, prin culoarea ispășirii,

Și îmi dai lira de suflet, cu magia ta, de-a pururi!

001.190

Aurel Petre. “Pașii toamnei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/aurel-petre-0046060/poezie/14149351/pasii-toamnei

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.