Poezie

Lui Eminescu

2 min lectură·14 iunie 2020

Mediu

Suspină-n codru amintirea doinită-n versul său,

Luceafăru-i scânteie somnul, plutind pe-al său ecou,

Când sufletul visează veșnic prin ochii săi cuminți,

Cărări și taine îi vorbesc cu stelele-n dorinți.

Pe tâmple,-n vrajă, îi curge cerul, ca vise să se-adape,

Izvoarele îi cântă-n murmur prin fire lungi de ape,

Prin munți cutreiera la stâne, când ramu-i duce dorul,

Din piepturi îi răsună Doina ce-a dezmierdat poporul.

Pe câmpuri când vuiește vântul și buciumul răsună,

Sună în taină-a sa sosire cu-al basmelor cunună,

Un mândru călător ne-aduce, prin slove,-a sa psaltire,

Nemuritor îi e românul prin vers de prorocire.

La teiul cel bătrân sosește în fiecare vară,

Din ram mirosul îl plutește în valuri dulci de seară.

Pe frunte-l răcorește umbra cu florile-n pământ,

Ținut de amintiri cuvântă din sufletu-i adânc.

Trec gândurile sale-n zări înspre întinsa mare,

Istorii vechii îi poartă pașii din chipuri de popoare,

În împrejuru-i se înalță oștiri de-nvățăminte,

Și-n pântec timpul îl străpung cu chei din vechi cuvinte.

Ce-a fi fost lumea fară el și ce va fi-'n milenii?

Cuprinsă-n duhul său aprins cu imn de căpetenii,

Pe raze soarele-l cuvântă cu aripi de copii

Și luna-n aura sa blândă-l cuprinde în vecii.

Iubiri de îngeri mistuindu-l, valsând cu-al lor amor,

El glasul lirei o dezmiardă-n nestinsul foc de dor.

În cuget își scălda fierbinte ispite și povești,

Pe buze însetate-i pildă, prin vetre țarănesți.

A fost odat' un visător, un soare-al al conștiinței,

Ce a rămas nemuritor prin cartea suferinței,

Românilor le este-n veci însemnul rădăcinii,

Română este casa lor, Eminu-i glasul pâinii!

miercuri, 14 iunie 2017

001.413

Aurel Petre. “Lui Eminescu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/aurel-petre-0046060/poezie/14147516/lui-eminescu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.