Poezie
Femeia
2 min lectură·
Mediu
Ai numai fluturi, ce se strâng sub piele,
Și-ai numai soare, galben râu de miere,
Nu stele reci vreau, ci raza ta umană
Și iarba crudă din chipul de icoană.
Ești numai rază, ce scapătă-n cărare,
Geamăt ascuns din vis, și sărbătoare,
Clinchet în glas să sune în cuvânt,
Cu grai subțire hrănești văile-n vânt.
Ai sâni ca luna pe bustul cald al verii,
Ești zi frumoasă în pozele tăcerii,
Nufăr bălai e coapsa ta dospită,
Ochii de sirenă din marea adormită.
Ai trupul nimfei țesut în foi de tramă,
Ispite-,'n farmec, ți-a împletit maramă,
Pe fulgul adierii genele să îți fiarbă,
Drumeții zilei norocul să absoarbă.
Pe zei i-ai tulburat în manta nemuririi,
Naturii aduci nimbul în înverzirea firii,
Pe gură ai sărutul din cânt de infinit,
Ce gustă buza-ți moale de tandru-'ndrăgostit,
Și scoli din morți suflare cu aburii fierbinți,
Cu-a ta îmbrățișarea dai pace în dorinți,
O clipă ruptă-i darul, ce ești, trimis s-adune,
Ce-a presărat amorul în mângâieri de strune.
Îți lunecă în inimă puls parfumat de floare
Și calcă al tău pas prin taine abisale,
Iluminezi simțirea cu respirații-n arcă,
Cu pura-ți dezmierdare din zâmbet, ce încarcă.
Căi mușcă în adânc, când naști în împlinire,
O lacrimă-n poeme aprinde a ta fire,
O, ce înaltă-i bolta din aura-ți dorită,
În zbor visează viața-n veriga regăsită.
Ești zână-n basmul lumii din adâncimi de mit,
Căci ai crescut pământul din raiul adormit,
În ochi îți arde focul din tâlcurile vii,
Divinul ți-e-n milenii altar de bucurii.
Firavă în mireasmă îți este-a ta ființă,
Din trup de fluture pânstrând aceeași viță,
Ecourile din îngeri prin tine își beau apa,
Iar undele celeste pășesc ținându-ți talpa.
Dai suflet regăsirii-n pornirea dimineții,
Când zorii noi se scaldă în rouă caldă-a feții,
Mândria ta și crezul, copiii, îți sunt prinți
Și-'nsemnele iubirii din sâmburi de părinți!
001.433
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurel Petre
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 305
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 44
- Actualizat
Cum sa citezi
Aurel Petre. “Femeia.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/aurel-petre-0046060/poezie/14120777/femeiaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
