Poezie
Eclipsa
Amintiri din copilărie
2 min lectură·
Mediu
Aveam, cred, unșpe ani,
(Iertată-mi fie lipsa!)
Când prima dată-n viață
Vedeam pe viu eclipsa.
Fu vuiet mare-n țară,
Cum că la miez de zi
Dogorâtorul soare
Sub lună va pieri.
Ziceau țăranii cum că
Va da în noi năpasta.
Eram școlar minuscul.
(Chiar vârsta spune asta).
În zori, în curtea școlii
Am întocmit sobor.
Eram în așteptarea
Domnului director.
Cu lungi mustăți, pe oală,
Cu grai de mucalit,
Directorul maestru
Așa ne-a dăscălit:
Aprindeți-vă mucuri
Și cioburi afumați!
Prin sticla afumată
La soare vă uitați!
Șezând în curtea școlii
Pe iarbă, sub jugastru,
Eram cu ochii țintă
La luminosul astru.
Treptat lumina prinse
A semăna cu seara,
Iar chipurile noastre
S-au gălbejit ca ceara.
Priveam la lelea Floarea
De nerăbdare plini
Să observăm fenomen
În curtea din vecini.
Se însera de-amiază.
Găini și răți istețe
Se buluceau să intre
Mai iute în cotețe.
În toiul de eclipsă
Nu mai știai de-i zi
Ori de sunt zori ,când natul
Din somn se va trezi.
Era o noapte tristă
Cu cerul fără lună,
Cu stelele ascunse
În sân de zână bună.
Se lumină de-amiază.
Găini și răți istețe
Se buluceau să iasă
Mai iute din cotețe.
%
Aveam, cred, unșpe ani.
(Iertați această lipsă!)
Și de atunci trăiesc
Cu dorul de eclipsă.
Când fi-va alta nouă,
Eu, omul cu cusur,
Voi fi brăzdat la față,
Cu părul rar și sur.
001661
0