Mediu
Privesc la tine, piatră tristă
Apus de drum acum veghezi,
La căpătâiul meu domnești semeață
Și de viață mă ferești.
Înfuleci nesătul, suflete nevinovate
Ce nu au cerut a fi create.
Dar uiți că într-o zi, apus vei fi
Și festin, pentru suflete neînfulecate.
Ușor dar greu, cu răceală mă îmbrac
Învelit în umbra ta, nu pot să scap.
Acoperit de flori și șoapte de culoare
Te întrebi și nu-nțelegi,
De ești veșted sau trăiești...
Augustin A
001.558
0