Atzberger Alexandru

atunci când eram copil îmi creșteau în genunchi, coate și uneori și bărbie julituri. cădeam pe pământ, ciment, gheață și mă durea și plângeam și zbieram dar știam, simțeam cumva că sângele se

în infinit noi suntem un sărut. ne-a pictat Klimt când îmi șopteai că nu vom muri niciodată, când te furasem din \"Zece\"-le lui Chilian. în infinit noi suntem două buze, ale vânzătoarei

promoție: la trei capace de coca-cola cu steluță și unul cu moș crăciun oricine poate primi o jucărie de pluș un moș gerilă sau unul din cei doi spiriduși beau la coca cola în draci și

azi m-am trezit prea târziu cafeaua a dat în foc laptele pentru cafea se acrise iar ultima țigară din pachet era ruptă începusem să mă joc cu cuvintele și când ți-am rostit numele m-am lovit

eram copil îmi aduc aminte o țigancă bătrână mi-a ghicit în palmă: „...și vei iubi cum n-ai să mai iubești nicicând o fată cu X începe numele ei „ am râs și n-am crezut-o și apoi am

tu și eu suntem două note două note pe un portativ uneori de ceară alteori de argint unul două trei tonuri ne despart uneori chiar mai multe

din stele îmi aprind țigara în nopțile când nu ești lângă mine cu tine mă aprind pe mine și ard cum ard și lacrimile tale atunci când știi că nu mă vei vedea

Ninge greu pe străzi pustii Cu fulgi negri, cu fulgi gri, E vijelie și e frig Iar magazinele se-nchid. Copaci atârnă morți înspre pământ

Noaptea ce a ieșit din sticlă În trupul meu se tot ridică Și-ai vrea să-ți spun că nu te mai iubesc Dar eu nu spun nimică. Și e ceva ce

De ce îți scriu acum, când știu că n-ai să vezi niciodată aceste versuri? Sunt iarăși sclavul acelui sentiment care îmi macină pieptul mai rău