zbucium

niciodată nu va ajunge un fulg unei întregi câmpii nicicând nu va ajunge o câmpie unei întregi furtuni merg și prind pe alocuri frânturi din zbuciumul minții-mi mă răsucesc pe vârfuri și împletesc dansuri în surdine le cern prin filtrul schilodit al gândirii căderea e mai confortabila decât tine le așez ordonat în haosul minții dar ele nu se pot abține se unesc în mâini grosolane și mă sufocă în fâșii un strat subțire de beatitudine, învăluit în straturi groase de neputință și agonie se mulează strâns pe cortex și îl apără de orice încercare de reabilitare narcotizarea e un proces reversibil până te obține