\"Americanii aburiți cu dojdie de Coca-cola\"

A. G. De ce credeți că pe români , mai mult decât la alte popoare, \"grâul i-a creștinat de timpuriu, iar pâinea le-a asigurat mântuirea\"?

I. C. Afirmația, care îmi aparține și se regăsește pe coperta studiului etnografic \"Cultul grâului și al pâinii la români\", sintetizează, de fapt, structura întregului cult din jurul acestei cereale pe conexiuni evanghelice, în particular, și eclesiastice, în general. Pe români, popor de agricultori și păstori într-o primă fază etnogenetică, agricultura i-a statornicit definitiv gliei cu prețul pâinii. Și aceasta mai mult ca pe alte popoare, pentru că Dumnezeu a fost mai generos cu meleagurile noastre dându-le rodul ce-și merită sudoarea și în anii de secetă.
Legendele noastre etnogenetice și etiologice, precum și cele despre plante afirmă noblețea grâului, grație căreia a pătruns și în biserică, pâinea fiind \"cinstea mesei\", iar \"sațul casei\" vine dinspre porumb, plantă comună care nu s-a înconjurat nici de legende și nici de tradiții. Cât despre virtuțiile de ofrandă creștină cu care este investită pâinea rituală, acestea au însemnat în timp un avans apotropaic, o garanție a mântuirii sufletului. Tocmai pentru această credință pâinea-ofrandă a implicat un șir de datini și obiceiuri de la arat și semănat până la frământat și copt.

A. G. Dar folclorul actual se îndepărtează de tradiții.

I. C. Evident că folclorul nu mai este astăzi ce era pe timpul lui Alecsandri, Ghe.Dem. Teodorescu, Simeon Florea Marian sau Todor Pamfile.
Dinamica vieții sociale, mutațiile economice, restructurările sociologice în interiorul etniilor, dar și alți factori de influență au determinat translarea dominantelor gândirii dinspre etnografic spre cultural. De la cultura etnografică, predilect orală, s-a trecut la cultura majoră, care a determinat alte orizonturi ale cunoașterii. Diminuarea gândirii mitice pe cale naturală, fie și în condițiile rigide ale comunismului, a însemnat totodată și o tectonică a formulelor, a actului comunicării, încât însăși oralitatea cunoaște o stilistică nouă. De pildă, snoava și-a pierdut tenta ei moralizatoare și a devenit în lipsa acesteia banc, reducându-și dimensiunea narativă și concentrându-și esența în jurul \"poantei\". Persuasiunea proverbului nu a scăzut, nici o experiență ulterioară nu i-a anulat valabilitatea. Însă de la discursul argumentat pe proverb și zicătoare, tipic pentru comunicarea folclorică, s-a trecut la o nouă structură a argumentării în condițiile aceluiași registru al comunicării. Mai simplu spus, astăzi se comunică altfel pentru că se gândește altfel, lucru valabil, dacă vreți, și în contextul muzicii populare (text și melodie), al dansului, al tradițiilor etc. Însuși basmul, o narațiune integral schematizată, destinată povestitului, pare să-și fi încheiat rolul formator pentru imaginație pentru că promovează o lume desuetă prin însuși fantasticul ei. Copiii de astăzi preferă un alt tip de fantastic (al călătoriilor integral actice) și stupiditățile filmelor de desene animate. Adică la trebuințe noi răspund formule noi, chiar dacă mecanismele gândirii infantile selectează din ele aceleași satisfacții.

A. G. Adolf Spamer considera folclorul o știință a prezentului. Mai este de actualitate o astfel de definiție ?

I. C. Sigur, în mileniul trei vor intra cu o zestre folclorică doar societățile etnografice, așa cum le numea Traian Herseni. Or, dacă reducem folclorul la oralitate (și chiar dacă nu am recunoaște-o noi, vremea o va confirma), aserțiunea lui Spemcer își păstreză valabilitatea. În secolul al XIX-lea folclorul, cel puțin la noi, avea pe lângă funcțiile estetice și funcții culturalizante, etice, pedagogice și chiar juridice. Ei bine, actul justițiar instituțional, de pildă, nu se mai poate rezuma la cutumă, școala nu se mai reduce la snoava moralizatoare și ghicitoare. E drept că pitorescul creației folclorice ține de nostalgia structural rurală prin conservatorismul util doar pentru un naționalism vulgar, dar acest pitoresc are și un revers: o mai dificilă sincronizare la ritmurile celor cu care venim în contact și pentru care am părea, dacă nu ridicoli, cel puțin ca descinzând dintr-o rezervație insolită.
Se poate vorbi de o omogenizare a reprezentării etnofolclorice la nivel urban și rural? Prin dispariția diferențelor putem vorbi de un folclor specific tranziției?
Eu cred că există folclor în sensul strict al cuvântului și nu un folclor al tranziției, ba nici măcar un folclor tranzitiv. El presupune un sistem coerent de valori (artistice, morale, pedagogice, juridice, ritualuri), și un anume tip de cultură materială. Are o dinamică ascendentă până la interferența cu marea cultură în care se asimilează mai devreme sau mai târziu. Un folclor urban în sine nu există și nu a existat decât cel mult prin rezonanță. Cartierele mărginașe erau populate de țărani mutați la oraș sau de colportori de meserie (lăutari, fierari etc.)

A. G. Cât de importantă poate fi reprezentarea etnofolclorică într-un spațiu globalizat?

I. C. Cum spuneam și mai înainte, în mileniul trei nu putem intra în context etnografic. Șansele prosperității ar fi limitate. Valorile sunt în general și ele efemere, mai ales în zona culturii materiale, și răspund unor nevoi pasagere. Globalizarea se impune prin nevoi pe care unii le conștientizează mai devreme, alții mai târziu, cu toate că ele există din totdeauna. Acutizările reclamă soluții, iar marile probleme sunt comune, de aceea globalizarea e o consecință repercutată în planul soluțiilor și nu aduce atingere ființei naționale. Altfel am asista la agresiuni culturale inacceptabile nici măcar de către somalezi, darmite de ruși, francezi, germani sau chinezi. Difuziunea valorilor culturale s-a manifestat totdeauna, iar barierele culturale nu s-au putut pune nici în condițiile cortinei de fier. Și nici în planul economic nu pot fi puse bariere cu atât mai mult cu cât valorificăm piețe comune. Perseverența unora în a crede că putem cumpăra tehnologii de vârf din Japonia, de pildă, în contrapartidă cu \"fluierașe de soc\" sau cu măști antropomorfe a început să ne coste cam mult, cu toate că eu, ca iubitor de folclor, vibrez sufletește la aceste valori de patrimoniu românesc. Sunt dator să le salut poezia, dar le constat inconsistența \"valutară\" într-o lume care merge într-o altă direcție. În fond ceea ce a fost de asimilat s-a asimilat mai întâi prin trecerea de la o literatură populară, la o literatură de popularitate, însă eu cred că ne mai rămân destule lucruri în care să ne conservăm ființa națională. Am convingerea că încă un secol din mileniul în care am intrat vom mai putea lega nestingheriți la petreceri brâul oltenesc și tropotita oșenească de să țopăie și americanii aburiți cu dojdie de Coca-cola.


Scurtă prezentare biobibliografică:
A colaborat cu articole și studii etnologice la: Nord, Teleormanul, Tribuna Teleormanului, Carul solar, Etnicity, Revista de Etnologie și Folclor, Academica, Limbă și literatură română, Albina, România literară, Literatura și arta, Revista V, Revista de pedagogie, Izvorașul, Caligraf, Meandre, iar cu note și articole, recenzii și consemnări la: Opinia, Teleormanul, România liberă.
Este colaborator șa vol.”Simpozionul ” (Câmpulung – Bucovina, 1992) și „Valori ale culturii populare teleormănene” (Alexandria, 2002).
Este fondator al Asociației Folcloriștilor și Etnografilor Teleormăneni (1990) și membru al AZR.
Opera: „Cultul grâului și pâinii la români”, studiu monografic, Ed. Minerva, București, 1997; „Reporter în stepa tranziției sau zece prilejuri de deontologie”, eseuri jurnalistice, Alexandria, Ed. Tipoalex, 2003; „Semioză și deictica semnului în credințele românești”, Ed. Universal Dalsi, București, 2006.
Ediții: „Basmul cu soarele și luna. Din basmele timpului și spațiului ontologic”, Ed. Minerva, 1988; „Folclor din satele de pe Burdea”, culegere; Alexandria, Ed. Teleormanul liber, 1994.
(Date din „Dicționarul Scriitorilor și Publiciștilor Teleormăneni”, autor Stan V. Cristea, Ed. Rocriss, Alexandria, 2005