Poezie
Vis de toamna
1 min lectură·
Mediu
În serile feerice de toamnă,
Aud cum lebăda suspină-ncet pe lac,
Iar mierla somnoroasă ca o doamnă
Oftează-n tufa cea de liliac.
Stinghere frunzele se pierd pe
cărărușă
Și vîntul sec le stringe-n poala sa,
Pe boltă luna trece jucăușă,
Zîmbind cu drag la orișicare stea.
E totul plin de-o tainic-armonie,
Dar și de-un dor adînc de infinit,
O sete de amor și poezie,
De-un univers ce nu a-mbătrînit.
E totul basm venit din taina vieții,
Un vis bătrîn cu geana aurie,
Un zbor ușor ca liniștea săgeții
Ș-a inimii imensă galaxie.
Așa pierdută-n aburul visării,
Realizez cu suflet rușinos,
Că aș dori să văd pe pînza zării,
Venind pe calea mea un Făt-Frumos.
Și braț la braț ca valurile-n mare,
Să ținem calea către veșnicii,
Departe de a timpului hotare,
În lumea de povești și simfonii.
013
0
IT